Evenimente

Cursul de Leadership cu Norman Sartorius și Sir Graham Thornicroft

Un eveniment educațional de elită, dedicat formării liderilor din domeniul sănătății mintale.

Cursul abordează teme esențiale precum leadership-ul în psihiatrie, dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală, politici publice, reducerea stigmatizării și promovarea drepturilor persoanelor cu tulburări psihice. Prin expertiza lor recunoscută la nivel internațional, cei doi lideri de opinie oferă participanților instrumente strategice pentru management, advocacy și schimbare instituțională în sistemele de sănătate mintală.

Informații esențiale

Cursul Leadership and Professional Skills for Early Career Psychiatrists este un program internațional intensiv de formare profesională și dezvoltare a competențelor de leadership, conceput special pentru psihiatrii tineri și rezidenții în psihiatrie. Este condus de Prof. Norman Sartorius și Prof. Sir Graham Thornicroft, doi dintre cei mai renumiți și influenți lideri în psihiatria mondială, recunoscuți pentru contribuțiile lor în sănătatea mintală, educație și advocacy internațional.

Cine sunt profesorii

Profesorul Norman Sartorius este o personalitate de seamă în psihiatrie, fost director al Diviziei de Sănătate Mintală a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și recunoscut la nivel internațional pentru cercetările și contribuțiile sale în domeniul sănătății mintale.
Sir Graham Thornicroft este un expert de talie mondială în sănătate mintală comunitară și lupta împotriva stigmatizării, profesor emerit la King’s College London, cu o vastă experiență în educație și politici de sănătate mintală.

Scopul și obiectivele cursului

Cursul își propune să sprijine dezvoltarea abilităților esențiale pentru leadership și succes profesional în primii ani ai carierei medicale și științifice.
Dezvoltat de Prof. Norman Sartorius și Sir Graham Thornicroft, aceasta oferă o platformă unică de formare pentru viitorii lideri din psihiatrie, contribuind nu doar la dezvoltarea competențelor științifice și profesionale, ci și la consolidarea unei viziuni strategice privind advocacy, educație și excelență clinică în sănătatea mintală.

Competențe vizate

  • Abilități de prezentare (orală și poster) – cum să comunici eficient ideile științifice și clinice.
  • Citire și redactare de articole științifice – tehnici practice pentru publicare.
  • Scrierea și structurarea unei propuneri de proiect – pentru granturi și cercetare.
  • Elaborarea unui CV profesional competitiv – orientări concrete.
  • Moderarea sesiunilor și conducerea întâlnirilor – competențe de facilitator.
  • Gestionarea provocărilor profesionale ale începutului de carieră în psihiatrie.

Cui se adresează

  • Rezidenților în psihiatrie și medicilor psihiatri specialiști aflați în primii 5 ani de la finalizarea pregătirii;

  • Tinerilor clinicieni și cercetători din domeniul sănătății mintale;

  • Profesioniștilor din domenii conexe interesați de leadership în practica medicală și academică (cu cerințe de limbă engleză).

Structură și organizare

  • Durata: între 2 și 3 zile de training intensiv (în funcție de ediție și orașul gazdă)

  • Limba de predare: Engleză (profiența în limba engleză este obligatorie)

  • Număr de participanți: Limitat la maximum 16 persoane, pentru a asigura atenție personalizată și interacțiune de calitate.

  • Participare: Gratuită pentru cei selectați, însă se poate percepe o taxă opțională simbolică pentru evenimente sociale.

  • Organizatori: Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP) & Asociația Medicilor Rezidenți în Psihiatrie din România (AMRPR)

Detalii privind înscrierea

Detaliile privind procedura de înscriere la curs cât și taxele de participare sunt disponibile pe site‑ul oficial al evenimentului.