Uncategorized

6 posts

Sindromul de burnout și impactul său în rândul medicilor psihiatri

Comandașu Petra
Vulea Diana

Probabil ni s-a întâmplat fiecăruia de multe ori să dăm peste un vânzător care nu răspunde la salutări și ne trântește produsele. Sau poate peste un profesor care se enervează din senin pe toată grupa și dă teste-surpriză sau care își petrece toată ora vorbind despre probleme personale. Uneori întâlnim câte un medic care pare că ar fi lucrat cu roboți toată viața și când îi punem o întrebare, răspunde în statistici acre. Există multe explicații pentru care oamenii ar putea avea comportamente ușor calificabile ca inadecvate, dar una din ele ar putea fi și faptul că și-au epuizat resursele de umanitate. Cel mai frecvent întâlnit în cadrul slujbelor care implică contact direct cu oamenii, sindromul de burnout reprezintă totalitatea simptomelor resimțite când multipli factori de stres sunt prezenți de mult timp și constant în viața profesională. În mod insidios, aceștia ajung să se întrepătrundă și în aspectele vieții personale. Mulți dintre noi am observat că într-o zi plină de încercări la muncă, tindem să ducem cu noi iritarea și încordarea acasă și față de cei dragi.

Documentările asupra acestui fenomen au fost inițiate din perspectiva psihologiei individuale, însă ulterior au inclus și abordări organizationale, ale psihologiei de grup. În mod clar, burnout-ul nu este numai despre individ și despre vulnerabilitățile lui genetice și epigenetice, este și despre un mediu de lucru abuziv, care îi cere individului fără să îl întrebe dacă mai poate să dea. Și orice coardă întinsă prea tare se va rupe la un moment dat, oricât de rezistentă ar fi.

Modelul dimensional al sindromul de burnout se concentrează asupra a 3 elemente-cheie: extenuare, cinism și ineficacitate [1]. Extenuarea se traduce prin suprasolicitare constantă care duce la oboseală cronică. Prin cinism, se resimte depersonalizare, manifestată prin atitudini nepotrivite față de pacienți/clienți, iritabilitate, lipsa idealismului și a împlinirii de sine. Iar ineficiența include diminuarea capacității de gestionare a situațiilor, cu scăderea tonusului psihic și a capacității de a lucra și impactarea sentimentului de împlinire profesională. Contrar perspectivei inițiale asupra acestui sindrom, dintre cele 3 dimensiuni, cinismul, și nu extenuarea, pare a reprezenta esența burnoutului.

Totuși, printre primele simptome observate de pacient sunt satisfacția profesională scăzută, odată cu scăderea energiei și dezvoltarea sentimentului de ineficacitate. Acestea vor conduce la absenteism, și într-un final la schimbarea locului de muncă. În contextul în care pacientul încearcă să își îndeplinească în continuare responsabilitățile, nu doar calitatea lucrului și productivitatea vor fi sever impactate, dar și interacțiunile cu restul colegilor. Astfel, riscurile de conflict și de întrerupere a colegilor din muncă vor fi semnificativ crescute.

Consecințele acestui sindrom asupra sănătății mentale si fizice sunt cel mai bine prezise de nivelul resimțit de extenuare și se manifestă prin oboseală cronică, tulburări gastrointestinale, tensiune musculară, intercurențe respiratorii, precum și prin tulburări de somn și abuz de substanțe.

Printre mediile cu rata cea mai mare a burnoutului sunt cele caracterizate de o rată mare a agresivității interpersonale fizice și non-fizice (amenințări, hărțuire), cum se întâlnește frecvent în domeniul medical. [2]

Luând în considerare nivelul extrem de crescut al fenomenului de burnout în rândul cadrelor medicale, acesta fiind între 36-51%, conștientizarea factorilor predispozanti și a mecanismelor de adaptare, prevenție și de combatere al acestui fenomen necesită o atenție sporită. [3]

În psihiatrie, un factor care contribuie în mod deosebit la instalarea burnoutului este o calitate scăzută a relației cu personalul superior. O altă variabilă importantă este expunerea la trauma pacientului altfel numită ,,compassion fatigue’’, ,,secondary traumatic stress’’, ,,vicarious traumatization’’. Atunci când se adaugă elementele de atitudine agresivă din partea pacienților și/sau aparținătorilor, inerente slujbei de psihiatru, acestea consumă resursele emoționale ale medicilor, dar și induc conștientizarea lipsei de control asupra condițiilor de lucru. În rândul psihiatrilor, tabloul clinic se distinge prin scăderea abilităților de comunicare cu pacienții, atât verbal, cât și nonverbal (aparență de extenuare, evitarea contactului vizual, atitudine evitantă, iritabilitate crescută). [4]

Având în vedere ritmul rapid al vieții cotidiene, timpul dedicat păstrării echilibrului psihic individual este restrâns. Astfel, noțiunea de “time management” joacă un rol important în prevenirea și depășirea obstacolelor personale și profesionale, respectiv în combaterea fenomenului de burnout.

O importanță majoră în acest sens o are autocunoașterea propriilor limite și acceptarea acestora. Printre factorii de risc predispozanti la burnout se numără atât nivelul de stabilitate emoțională, capacitatea de gestionare a propriilor trăiri, asertivitatea și capacitatea de a stabilii limite în relațiile interumane, cât și factorii exogeni, de mediu. Dintre aceștia menționăm factori administrativi precum activitatea zilnică dezorganizată, haotică, atmosfera la locul de muncă, gradul satisfacției profesionale, programul prelungit de lucru, gradul de respect din partea colegilor și al pacienților. [5]

Astfel, se poate crea un cerc vicios prin care stima scăzută de sine rezultată din lipsa de satisfacție profesională duce la motivație scăzută în desfășurarea activității zilnice, retragere socială, scăderea dinamismului și a funcției volitive.

Strategiile utile în combaterea burnout-ului sunt în strânsă legătură cu dobândirea rezilienței. Individualitatea, mecanismele diferite de coping, trebuie luate în considerare în căutarea de soluții adaptate fiecărei persoane. [6]

Suportul sociofamilial se află la baza acestui proces, fiind dovedit faptul că susținerea din partea colegilor și a persoanelor apropiate, înțelegerea dificultăților cu care persoana se confruntă, au un rol esențial în depășirea episodului de burnout. [7]

Printre strategiile de combatere se numără adoptarea unui program echilibrat de somn și a unei alimentații echilibrate, angajarea în activități fizice precum fitness, sporturi de echipa, în special desfășurate în aer liber, hiking, ciclism, etc. De asemenea, cultivarea unui hobby care să aducă un nivel optim de relaxare și detașare de la problemele profesionale este recomandată. Lectură, yoga, practicarea tehnicilor de mindfulness au eficiență dovedită în acest sens. [7]

Psihoterapia este recomandată că și medoda terapeutică și de prevenție, în detrimentul mecanismelor dezadaptative precum fumat, consumul de substanțe psihoactive sau alcool, medicația, binge eating și angajarea în comportamente autodistructive.

În concluzie, prevalența fenomenului de burnout este în creștere atât în rândul populației generale, dar în special în rândul cadrelor medicale. Conștientizarea și luarea unor măsuri de prevenție este necesară pentru o bună funcționalitate pe termen lung a individului, acest lucru fiind atât o responsablitate personală, cât și organizațională.

Bibliografie:

1. Maslach C, Leiter MP. Understanding the burnout experience: recent research and its implications for psychiatry. World Psychiatry. 2016;15(2):103–111. doi:10.1002/wps.20311

2. Gascon S, Leiter MP, Andrés E et al. The role of aggression suffered by healthcare workers as predictors of burnout. J Clin Nurs 2013;22:3120-9.

3. https://www.medscape.com/slideshow/2019-global-burnout-comparison-6011180?fbclid=IwAR1elqLIDKTA4_cGckyEkCuhgbYu2VRbriNIT7fIItRsoRW1zsQ4cWsZ3uo#1 (accesat in data de 13.02.2020).

4. Fischer J, Kumar S, Hatcher S. What makes psychiatry such a stressful profession? A qualitative study. Australas Psychiatry 2007;15:417-21.

5. Embriaco, N., Azoulay, E., Barrau, K., Kentish, N., Pochard, F., Loundou, A., & Papazian, L. (2007). High level of burnout in intensivists: prevalence and associated factors. American journal of respiratory and critical care medicine, 175(7), 686-692.

6. Tregoning, C., Remington, S., & Agius, S. (2014). Facing change: developing resilience for staff, associate specialist, and specialty doctors. BMJ, 348, g251.

7. Krasner, M. S., Epstein, R. M., Beckman, H., Suchman, A. L., Chapman, B., Mooney, C. J., & Quill, T. E. (2009). Association of an educational program in mindful communication with burnout, empathy, and attitudes among primary care physicians. Jama, 302(12), 1284-1293. Comandașu Petra Vulea Diana

Provocări și oportunități în anul I de rezidențiat în psihiatrie

          Anul I de rezidențiat reprezintă o schimbare pentru toată lumea, indiferent de specializare, fiind o perioadă în care ne este solicitată capacitatea de adaptare. Ca rezident de psihiatrie în anul I, am parcurs câteva etape care mi-au oferit mai multă experiență, pe care să o pot dezvolta acum, în anul II și în continuare, și pe care doresc să o împărtășesc cu voi, în speranța că va fi utilă.  

          Nu știu despre provocările voastre, dar prima mea provocare a fost când am ajuns în clinică pentru prima dată, și a trebuit să-mi găsesc un colțișor unde să mă schimb și să-mi las ghiozdanul. Din păcate, clădirea în care ne desfășurăm activitatea, este una foarte veche (~ anii 40’); spațiul destinat rezidenților este unul limitat, iar în generația mea, numărul celor care am început pregătirea, aproape că s-a dublat față de anul precedent. Această situație ne-a constrâns să fim ordonați, să cooperăm pentru a eficientiza cât mai bine spațiul pus la dispoziție și chiar să colectăm o sumă de bani pentru amenajarea lui. Toate acestea nu ne-au oferit mai mult spațiu, dar l-au făcut mai comod pentru noi, cel puțin.

          De asemenea, în primele luni am fost convins că nu voi reuși să învăț să lucrez în programul informatic (infoWorld), până nu vor trece câțiva ani, asta până când am făcut câteva externări cap-coadă, ocazie care m-a ajutat să mă obișnuiesc repede cu formularea epicrizei, dar și cu pașii de urmat în program, totul în aproximativ 3-4 luni. M-a ajutat și scrisul mult în foile de observație din primele 2-3 luni, în locul colegilor mai mari, care la început îmi dictau, iar apoi m-au lăsat pe mine să scriu și mă verificau ulterior. După cum știți, birocrația e multă, câteodată fără rost și obositoare, dar mie mi-a prins bine la început ca să-mi formez unele deprinderi, prin repetiție, precum: parcurgerea corectă a pașilor în cazul unei internări/externări/transfer; eliberarea unei rețete electronice, rețete verzi sau concedii medicale; fixarea unor termeni care la început îmi erau neclari (Ex: dislexie, dispraxie, disgrafie), dar pe care am reușit să-i rețin prin scrierea lor în repetate rânduri în F.O.; structurarea corectă a istoricului de viață sau al examenului psihic, tot prin notarea lor de nenumărate ori în F.O; memorarea diferitelor concentrații ale medicamentelor prin scrierea periodică a condicii. După ce am stăpânit aceste noțiuni care țineau de gestionarea completă și corectă al unui pacient, am început să primesc cazuri de care să mă ocup singur și eram evaluat periodic. Cum probabil știți deja, cel mai mare ajutor l-am primit de la colegii mai mari, care au avut răbdare cu noi, cei mici, și ne-au dat un exemplu de cum trebuie să fii un rezident de an mare (> an 3).

          Chiar dacă la unii dintre voi se practică rotația rezidenților, pe care la început mi-o doream și eu, pentru a vedea cât mai multe perspective de abordare a pacienților, în clinica noastră acest lucru nu se întâmplă. Cu toate acestea, după încheierea primului an, această dorință nu o mai am, pe de o parte pentru că îmi place foarte mult cu cine lucrez, iar pe de altă parte, am ocazia să colaborez și cu alți medici pe perioade scurte. Unii colegi au reușit să se transfere la alți îndrumători, iar ceilalți s-au adaptat fără probleme. Grupul fiind destul de unit, încercăm să discutăm între noi, să ne transmitem informațiile esențiale, cum ar fi cursuri, titluri de cărți, scheme terapeutice, site-uri, oportunități de formare în psihoterapie, modele de abstracte și postere pentru cei care scriu articole, astfel încât toți să învățăm cât mai multe.

          La noi se țin cursuri săptămânal și au fost de mare folos pentru a acumula informații suplimentare, pe lângă partea autodidactică și practica din spital. Prezentările de caz, însoțite de prezentări ale unor meta-analize conexe cu cazul, mi-au îndreptat atenția spre partea de articole. La prima prezentare de caz am lucrat aproximativ două săptămâni și m-a mobilizat să citesc articole și literatură de specialitate, despre tulburarea de personalitate de tip borderline și să-mi adaptez structura prezentărilor de caz învățate în facultate, la cele din psihiatrie.

          Congresele nu sunt deloc de neglijat. Sunt un prilej bun pentru îmbogățirea cunoștințelor, pentru autoevaluare prin comparație cu prezentările colegilor din alte centre, pentru socializare, dar și pentru distracție. La început am fost doar participant, iar ulterior am început să fac și prezentări. Prima prezentare am susținut-o la Congresul Național al A.M.R.P.R. și a fost un exercițiu foarte bun pentru a mă obișnui cu vorbitul în fața unor oameni cu mai multe cunoștințe decât ale mele, din anul I.

          Nu putea să fie un an cu adevărat de succes, dacă nu aș fi participat la acțiuni de voluntariat. Am început prin ajutorul acordat în organizarea unui simpozion local de psihiatrie, iar mai apoi am participat la o campanie de informare în legătură cu afecțiunile psihiatrice, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Vă încurajez să vă implicați în acțiuni de voluntariat, atât în domeniul psihiatriei, cât și înafara vieții medicale, deoarece vă oferă oportunități de dezvoltare personală, profesională, de socializare, toate acestea dându-vă ocazia să vedeți cum se petrec lucrurile în afara bulei în care trăim.

          Cu această ocazie, doresc să  vă încurajez să vă perfecționați în mod constant, participând la congresele naționale, internaționale, simpozioane, workshop-uri etc., să vă implicați în asociațiile naționale sau locale de psihiatrie, să faceți voluntariat, pe scurt, să fiți proactivi și încrezători că efortul depus va fi în beneficiul vostru.

A.A.C.

Profilul Psihiatrului

Într-o profesie atât de provocatoare ca Psihiatria, unde subiectivitatea evaluatorului medical fundamentează judecata clinică, sunt necesare îndrumări care să ghideze practicanții. În acest sens vin în ajutor profilurile elaborate începând cu anul 2005 de UEMS ( Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști). Un profil reprezintă un cumul de atribuții necesare unui psihiatru pentru a împlini nevoile pacienților săi. Aceste roluri complexe sunt  descrise în amănunt de CanMEDS (Canadian Royal College of Physician and Surgeon’s Network), o rețea de sprijin pentru dezvoltarea medicilor specialiști, după cum urmează:

Expert în informații medicale de specialitate

Un psihiatru este înainte de toate, un clinician specializat pe observarea, investigarea, diagnosticarea și tratarea tulburărilor psihiatrice. Datorită studiilor medicale absolvite, psihiatrul poate accesa informații care să integreze informații științifice generale în contextul biopsihosocial al pacientului, ținând cont de factorii etiologici specifici. Astfel, se vor obține concluzii de diagnostic clinic care vor necesita opțiuni de intervenție (medicamentoasă, psihoterapeutică, comunitară). Sprijinul social rămâne un pilon valoros pentru a facilita reintegrarea pacientului. În lumina varietății de resurse utilizate, psihiatrul trebuie să aibă abilitatea să își recunoască propriile limite privind capacitățile sale și de a urma pașii necesari pentru a progresa.

Abilități de comunicare

Rolul esențial al comunicării în Psihiatrie este dat de funcția de pârghie unică între medic și pacient. Clinicianul nu își poate exercita responsabilitățile medicale dacă nu înțelege încercările prin care trece omul care i se adresează. Dialogul eficient este singura metodă prin care medicul poate convinge pacientul și aparținătorii acestuia că este demn de încredere și că îi oferă o zonă de siguranță pentru a-și explora și împărtăși problema de sănătate. Asemeni altor specialități, comunicarea medic-pacient este cea care ghidează procesul terapeutic. Însă spre deosebire de acestea, psihiatrul poate utiliza comunicarea atât pentru anamneză și heteroanamneză, cât și pentru intervenția psihoterapeutică, începând cu psihoeducația . De asemenea, este datoria medicului de a-și adapta discursul în funcție de capacitățile și nevoile pacientului, încât să transmită informațiile corecte despre diagnostic și opțiuni terapeutice. Un alt rol al psihiatrului este de a facilita accesul la informațiile relevante despre caz, dacă este necesar un consult interclinic, în vederea unei conversații eficiente între specialități care să fie de folos pacientului.

Colaborator

Asigurarea unei îngrijiri complete a sănătății mentale se bazează pe conlucrarea alături de pacient pentru găsirea celor mai bune soluții medicale. De asemenea, o abordare completă a oricărui caz medical implică o perspectivă complexă. Ea poate să fie servită de colaborarea între psihiatri sau de eforturile unei echipe multidisciplinare. Indiferent de contextul de lucru, psihiatrul trebuie să fie capabil de negociere și soluționare a discuțiilor clinice fără conflict.

Conducător/Îndrumător

Capacitatea unui psihiatru de a îndruma este înrădăcinată în stabilitate. Aceasta funcționează în condiții de menținere a propriei sănătăți (mentale și fizice), care să permită protejarea timpului personal. Conservându-și propriile resurse, acesta va fi capabil să își adapteze abordarea clinică conform nevoilor pacientului, să își cultive curiozitatea științifică și să își susțină dezvoltarea profesională continuă. Este esențială acceptarea criticii medicale constructive în vederea perfecționării actului medical. Fiind conștient de propriile abilități, un psihiatru va menține o conduită profesională etică și consecventă, va iniția oportunități de progres în domeniul medical și va utiliza cât mai eficient resursele sistemului public de sănătate.

Susținător al cauzei sănătății mentale

Prin natura vocației sale, psihiatrul se va confrunta cu prejudecăți despre tulburările psihice, despre pacienții psihiatrici și despre natura și eficiența actului său medical. Datoria sa morală către pacient este să îl ajute să se disculpe și să se accepte, instruindu-l că boala mentală are nevoie de tratament asemeni unei boli organice, iar cei care suferă de afecțiuni mentale nu sunt mai prejos față de cei cu afecțiuni organice. În comunitate și în populația generală, acesta  trebuie să lupte continuu contra stigmei resimțite de pacienții psihiatrici.  Propagând informații stiințifice corecte despre natura problemelor de sănătate mentală, psihiatrul va crește nivelul de conștientizare a complexității domeniului său de practică.

Savant

Latura educațională a psihiatriei se bazează pe inițierea și menținerea unei explorări științifice continue, care să fundamenteze expertiza specialistului. În acest domeniu, se înregistrează constant progrese atât de privința evaluării pacientului cât și a resurselor  farmacologice, tot mai sofisticate. Astfel, psihiatrul trebuie, încă din etapa rezidențiatului, să acceseze regulat informații valide și actualizate. Atunci va putea gestiona, în practica zilnică, orice caz clinic în mod echilibrat, adaptând resursele științifice la necesitățile pacientului. De asemenea, psihiatrul este dator să sprijine orice coleg de specialitate, medic rezident sau student la Medicină care îi solicită ajutorul pentru dezvoltarea propriilor competențe.

Profesionist

Ca adept al domeniului medical, psihiatrul își dedică eforturile pentru menținerea și restaurarea stării de sănătate a pacienților. În acest scop, el este dator să abordeze competent afecțiunea acestora (în termeni de validitate științifică, etică și legală), să susțină autonomia pacientului și să protejeze confidențialitatea informațiilor furnizate de acesta. Valorile profesionale care reflectă calitatea actului medical se bazează pe integritate, altruism, empatie, respect pentru diversitate și declararea deschisă a potențialelor conflicte de interes. Practica zilnică a psihiatrului trebuie să urmeze aceste repere, el fiind răspunzător față de propria persoană, pacient, colegii medicali, dar și față de societate.

Exchange for a change! (Detasari)

Dr. Delia Flutur

WHY?

După 12 ani de școală, o facultate de 6 ani şi 3 de rezidențiat în Târgu-Mureș, simţeam nevoia de o schimbare. Bucureştiul m-a atras mereu. Din multe puncte de vedere. Istoric, cultural, social. Mi se părea un oraş în care poți fi tu sau oricine îţi doreşti. Mă gandeam să merg  în Bucureşti după terminarea rezidenţiatului, însă o vedeam mai mult ca pe o posibilitate, nu ca finalitate. Discutând la un Congres despre ce înseamnă schimburile de experienţă şi procesul de învăţare continuă  în anii de rezidenţiat, am ajuns să povestesc despre planurile mele privind perioada de după terminarea rezidenţiatului dar şi despre temerile mele în calitate de viitor medic specialist. Mi s-a propus să mă detaşez pentru şase  luni, să văd cum e. Dacă îmi place, dacă mă pot adapta, având astfel şansa să învăţ, să cunosc oameni noi, să văd metode diferite de abordare a pacientului psihiatric, mai pe scurt să mă dezvolt atât din punct de vedere profesional cât şi personal. Nu luasem în calcul posibilitatea asta până atunci, însă m-am entuziasmat imediat. Nu ştiam ce înseamnă să mă detaşez, care e procedura, de ce acte aş avea nevoie, însă ştiam din momentul acela că e ceva ce îmi doresc să fac. În plus, mi se părea o provocare. Să merg într-un spital mai mare, cu posibilitatea de a vedea o varietate de cazuri, de a-mi testa limitele şi de a trăi experienţa de rezident într-un alt centru universitar. A urmat apoi o perioadă plină dar interesantă, asta deoarece procesul de detaşare este ceva mai complicat decât pare la prima vedere.

Bineînţeles, se găsesc detalii despre detaşare pe net, pe site-urile UMF-urilor din ţară şi pe site-ul https://rezidentiat.ms.ro secţiunea- detaşare, însă după ce am citit de câteva ori informaţiile disponibile, eram complet în ceaţă. Recitindu-le acum, după ce am trecut prin tot procesul, îmi par logice, însă aflându-mă la prima experienţă de acest gen, aveam întrebări, multe.  Am început prin a da telefoane unor persoane despre care ştiam că se detaşaseră  cândva, care mi-ar fi putut oferi mai multe detalii despre tot acest proces. Pe langă faptul că ai nevoie de informaţii concrete privind cui să adresezi anumite cereri (rector/prorector/decan, DSP, Runos, coordonator de rezidenţiat) şi unde anume să le depui (de tipul: adrese, departament, interval orar, detalii care diferă de la centru la centru),  am mai aflat cu ocazia asta că în urmă cu aproximativ doi ani, procedura detaşărilor era mai simplă. Aveai nevoie de o semnătură de acord de la coordonatorul de rezidenţiat ca să pleci din clinica unde lucrai şi de o semnatură de acord a coordonatorului de rezidenţiat din centrul în care voiai sa mergi. Simplu! Acum nu mai e atât de simplu, aşa că pentru cei care îşi doresc o experienţă de detaşare, recomand să vorbiţi cu cineva din centrul vostru universitar, despre care ştiţi că s-a detaşat în ultimii doi ani, pentru că vă poate ajuta şi bineînţeles, vă invit să citiţi cu atenţie informaţiile de mai jos.

HOW?

1. În primul rând, ai nevoie de o semnătura de la coordonatorul de rezidenţiat din centrul unde te afli, ca să îşi dea acordul ca tu să pleci într-un alt oraş, pe o altă secţie, pe un anume stagiu, ales de tine din curricula, pe o perioadă  limitată de timp – în funcție de stagiul efectuat: trei, şase, maxim 12 luni, cu posibilitate ulterioară de prelungire. Unde găseşti cererea asta? Pe site-ul https://rezidentiat.ms.ro secţiunea- detaşare (model cerere detaşare plecare).

2. Ai nevoie să faci o cerere către conducerea spitalului angajator/plătitor (Runos, DSP), ca să obţii acordul să pleci – Asta e o cerere de mană, în care treci exact datele de la 1., doar că o adresezi conducerii spitalului angajator. În câteva zile- maxim 5 zile ar trebui să primeşti un răspuns (model anexat).

3. Ai nevoie de acordul (semnătura şi parafa) coordonatorului de rezidenţiat din centrul unde doreşti să pleci, să te detaşezi (https://rezidentiat.ms.ro secţiunea- detaşare , model cerere detaşare primire). Pentru asta e necesar să te deplasezi în orașul unde vrei să pleci, pentru a discuta cu coordonatorul de rezidenţiat sau cu asistenta/asistentul acestuia. Cererea ori se semnează pe loc, ori o laşi acolo, urmând să primesti un email/mesaj/telefon când va fi semnată.

4. Daca primeşti semnătura de primire şi eşti deja acolo, profită şi mergi la UMF în centrul unde vrei să te detaşezi. Aici vei depune o cerere către conducerea Universității/Facultății (rector, prorector, decan).  În cazul meu a fost o cerere către rector – model anexat.

5. Cele trei documente/cereri de acord semnate, una de fiecare coordonator de rezidenţiat şi cea de la Spitalul plătitor (Runos,DSP), le duci atat în original cat şi copii xerox la UMF-ul de care aparţii ( registratură). Se ataşează copiile unui dosar, apoi se face o cerere către rectorul/prorectorul/decanul  Universităţii/Facultăţii din centrul de care aparţii (după caz) – ca să ai şi aprobarea lui să pleci. Aici lucrurile pot să difere de la centru la centru. Unele universități au modelele lor tipizate de cereri pe care le solicită (altele decât cele pentru Ministerul Sănătății) iar  detalii găsiți pe siteurile UMF ale centrului de care aparțineți  sau la registratură). Ca să primești semnătura asta mai durează aproximativ două zile. E posibil să o primeşti şi a doua zi. Dacă ai ghinion, cum am avut eu şi nimereşti perioade de sărbători, examene, repartizări la rezidențiat, se amână şi mai mult ( în cazul meu, alte cinci zile).

5. Când ai toate cele cinci documente (două acorduri de la cei doi coordonatori, două de la rectori/decani şi una de la spitalul platitor-RUNOS), ai două variante: ori mergi la Bucureşti, la sediul Ministerului Sănătăţii de pe Strada Bodeşti nr.1, sector 2 (CRUSP -Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică-) -e şi cea mai indicată şi sigură variantă- unde depui foile.  Aici mai completezi o cerere adresată Ministerului Sănătăţii de această dată, în care argumentezi motivele detaşării: schimb de experienţă, probleme  locative, probleme de sanatate ale tale sau ale familiei care îţi impun mutarea domiciliului temporar, căsătorie -cu actele aferente doveditoare- sau 2: trimiţi la sediu, într-un plic, cu un curier rapid, actele + cererea adresată Ministerului Sănătăţii ( neapărat cu confirmare de primire!)

6. Acum nu îţi mai rămane decât să aştepţi să îţi vezi numele  pe site-ul rezidentiat.ms.ro, cu cererea de detaşare aprobată. Aşteptarea poate varia de la o zi pană la două săptămani ( în funcţie de noroc, perioadă).

7.  La minim cinci zile dupa ce îţi apare numele pe site, va ajunge şi dosarul tau de detașare la DSP/RUNOS, în centrul în care te detaşezi. De acolo ridici o hârtie (act doveditor, care se rupe în două. Una trebuie semnată de coordonatorul de rezidenţiat unde eşti deja detaşat şi ulterior dusă la Personal, ca să te aibă în evidenţă  pentru pontaj, iar alta se trimite centrului de unde te-ai detaşat ) dacă au nevoie, după caz).

Mai sunt şi alte detalii, care cu siguranţă variază de la centru la centru. Una peste alta, e un proces anevoios, consumator de timp şi energie, în care e nevoie să te deplasezi, să stai pe la uşi, să te loveşti de atitudini expeditive, de feţe mai mult sau mai puţin prietenoase, dar în final,  merită! Fie că faci asta pentru tine ca om sau pentru dezvoltarea ta profesională, merită cu certitudine efortul. E nevoie să începi demersurile din timp, să comunici dorinţa ta coordonatorului tău de rezidenţiat , să te hotărăşti asupra unui stagiu pe care vrei să-l efectuezi (sau mai multe), asupra unei perioade concrete şi să te înarmezi cu răbdare şi determinare. Apoi, începe distracţia!

Experienta EFPT

Learn @ AMRPR

neuralnetwork1400Salutare natiune!

Probabil cativa dintre voi stiau de existenta acestui proiect. Majoritatea, insa, nu. Iar cei care stiau probabil se intreaba de ceva vreme “Cand mama dracu’ se lanseaza ca m-am plictisit sa discut si sa nu vad rezultate?”.

Ei bine, raspunsul la aceasta intrebare este “Acu’!’.

Ce este Learn? Dupa cum ii zice si numele, e o platforma proprie pentru invatare si cercetare. E bazata pe moodle si, asa cum puteti citi in orice documentatie, poate contine cursuri, evaluari, proiecte de colaborare si multe altele. O puteti gasi in toata splendoarea ei la learn.amrpr.ro.

Avand in vedere ca o simpla instalare si personalizare a platformei, ma rog, nu e tocmai simpla, nu ar impresiona pe nimeni, am zis sa amanam lansarea pana in momentul in care avem ceva de pus pe ea. Si, ne-am gandit noi, bine, mai mult eu ca mie imi place tema respectiva, ca ceea ce ii lipseste in principal rezidentului in psihiatrie, inafara unui salariu decent este un program de invatamant si evaluare coerent care nu doar sa existe ci sa fie si pus in practica, un program care, pe langa multe, multe altele, sa contina si cateva notiuni de baza de statistica medicala caci, nu-i asa, de la o vreme incoace, de cand cu europenizarea asta, cheia succesului nu prea mai e prezentarea de caz pe la cate un congres si inspiratia din literatura straina in publicatiile interne. Cu concluzia asta trasa am zis ca daca tot nu ne invata nimeni, mai bine ne invatam intre noi si am purces la crearea unui curs de utilizare bazala a SPSS care contine cateva din principalele metode de analiza scrise pe intelesul tuturor, sper eu, de la umanist la realist, si care contine, sper tot eu, cunostintele necesare efectuarii pre-analizelor si manipularii unei baze de date.

Ideal cursul asta ar fi trebuit sa fie un algoritm decizional comprehensiv care sa va duca de la ideea de cercetare la punerea ei in practica si, mai apoi, la publicarea ei. Din nefericire, timpul scurt si anumite probleme personale m-au impiedicat sa il transform in asa ceva momentan iar amanarea asta ar fi dus lansarea undeva in decembrie. Vestea buna e ca fiind o platforma relativ modulara, in momentul in care algoritmul va fi definitivat, modulele cursului asta vor fi linkate automat in cadrul algoritmului asa ca nu numai ca nu veti pierde nimic daca il faceti acum, ba chiar veti avea o mai buna intelegere a elementelor specifice cursului in cadrul algoritmului.

Dar hai sa nu mai vorbim despre ce as fi vrut sa fac si hai sa vorbim despre ce am reusit pana acum. Avem una bucata curs care contine un modul de elemente grafice ale SPSS, ca sa va familiarizati cu ele, doua module cu teorie despre designul unei baze de date, variabile si lucru cu variabile, un modul de statistica descriptiva, unul de statistica inferentiala, un modul de grafice care contine majoritatea graficelor de care aveti nevoie, un modul de analiza de date categorice, unul de analize nonparametrice (4 cele mai frecvent utilizate) si 4 module de analize parametrice (care corespund celor 4 nonparametrice atunci cand datele voastre sunt… ei bine… parametrice). Ah, si cu exemple practice derivate dintr-o foaie de observatie psihiatrica.

Cursul, desi nu pleaca chiar de la nivel zero, e mai mult decat adecvat pentru nivelul unui student sau rezident care se presupune ca a trecut prin MCS in facultate iar, la final, veti putea rula analizele respective pe loturi proprii si raporta concluziile asa cum trebuie.

Daca vi se pare ca lectiile se termina brusc si ca puteau fi simple pagini, ei bine nu-i asa. Au formatul asta pentru ca in viitor se vor adauga module de evaluare la finalul fiecarei lectii iar cei care le rezolva vor primi credite EMC. Asta in caz ca pura curiozitate stiintifica nu va mana suficient catre aprofundarea de statistica.

Si, in final, trebuie sa discutam despre modalitatea de acces. Avand in vedere ca platforma e a AMRPR, trebuie sa fiti membri AMRPR. Atat. Asta e tot. Cine nu e membru merge aici si se face si apoi trimite mail la financiar@amrpr.ro cu codul de plata iar cei care sunt membri, cauta in inbox codul de cand au platit ultima oara cotizatia anuala (aveti grija sa nu fie mai veche de un an caci…. e anuala) si il trimit tot la financiar@amrpr.ro cu mesajul “Ba! Fa si mie cont pe learn!” si se rezolva. Veti primi un mail ca ati fost adaugati pe platforma si asta e tot.

Acestea fiind zise, va urez succesuri in parcurgerea acestui prim curs si, poate, cine stie, o punem de un proiect de cercetare caci acum avem unde…