1. Ghidul rezidentului
Ai terminat 6 ani de facultate și acum ai început rezidențiatul în Psihiatrie/Psihiatrie pediatrică. Pentru toată perioada de început, când nimeni nu știe care sunt oportunitățile care îți sunt disponibile, dorim să intervenim noi. Ne angajăm să redactăm un ghid al rezidentului la început de drum. Care sunt calitățile pe care ar trebui să le dezvolți pentru o carieră de succes, care sunt abilitățile pe care ar trebui să le dezvolți și care sunt locurile unde poți aplica ca să îți faci viitorul mai strălucit.Dacă vrei să participi la un astfel de proiect, nu ezita să ne scrii la adresa de e-mail contact@amrpr.ro
2. Reprezentant local
Dacă ești rezident în Psihiatrie/Psihiatrie pediatrică și vrei să organizezi evenimente în orașul tău, avem deschise poziții ca reprezentant local. Vei fi legătura directa a rezidenților din centrul tău universitar cu toate acțiunile AMRPR. Tu vii cu energie și entuziasm pentru psihiatrie iar noi te vom ajuta cu suportul logistic pentru orice fel de proiect pe care ai vrea să îl pornești.Implică-te pentru colegii tăi! Trimite-ne un e-mail la adresa contact@amrpr.ro
3. Research Working Group
Grupul de lucru de cercetare din cadrul AMRPR reprezintă o platformă dedicată medicilor rezidenți psihiatri, ce susține dezvoltarea profesională și academică, promovând implicarea activă în activități științifice, formarea și dezvoltarea unor abilități în domeniul cercetării și stimularea unei gândiri critice și inovatoare în domeniul psihiatriei.
Prin intermediul unor proiecte de cercetare, revizuirea literaturii, prezentarea și discutarea rezultatelor, colaborări cu alți cercetători și accesul la resurse adecvate, medicii rezidenți pot obține o experiență valoroasă și pot contribui la avansarea cunoștințelor în domeniul sănătății mintale.
Grupul de lucru are întâlniri regulate și oferă posibilitatea unei comunicări continue între membrii săi, atât cu scopul de a împărtăși idei și de a răspunde eventualelor întrebări, cât și de a facilita demersurile pentru realizarea proiectelor noi. Vom invita, de asemenea, experți din diferite domenii ale cercetării în psihiatrie pentru a susține prezentări și pentru a oferi îndrumare cu privire la metodologia de cercetare, analiza statistică, solicitarea granturilor și strategiile de publicare.
Unul dintre obiectivele noastre principale implică diseminarea rezultatelor cercetării prin publicarea în jurnale de specialitate, prezentări la conferințe sau prin alte mijloace de comunicare în cadrul comunității medicale.
Dacă ești interesat(ă) să te alături echipei sau vrei să afli mai multe detalii, ne poți contacta pe adresa de e-mail research@amrpr.ro .
Co-coordonatori Research Working Group
Dr. Diana Nistor
Dr. Lavinia Horoșan
4. Newsletter
În echipa de Newsletter avem nevoie de oameni curioși, cărora să le placă să se țină la curent cu cele mai tari noutăți în Psihiatrie, atât în plan local cât și internațional. Și cum la fel de important ca informația e și modul de a o prezenta, ne-ar plăcea să găsim o persoană cu abilități tehnice. Dorim să obținem un format echilibrat grafic, nu foarte încărcat, ușor de citit. Pentru că lucrăm în echipă, apreciem răbdarea și deschiderea la sugestii.
Tot ce facem e în scopul construirii unei comunități, așa că să începem de la propriile echipe! Scrie-ne la adresa contact@amrpr.ro
5. Social Media
E important pentru noi ca informația să ajungă la toți colegii noștri. Dacă ești familiarizat cu rețelele de socializare și îți place să fii la curent cu noile descoperiri din domeniul sănătății mintale, te așteptăm să te alături echipei noastre ca să diseminăm informația și să ne asigurăm că ajunge la toată lumea!Vrem să păstrăm un canal deschis cu toți rezidenții din Romania. Dacă ai o idee și crezi că ar putea fi și alte persoane interesate, suntem aici să te ajutăm să o dezvolți pentru tine și colegii tăi. Suntem deschiși la orice fel de sugestie.Scrie-ne idei si sugestii pe contact@amrpr.ro!