Sindromul de burnout și impactul său în rândul medicilor psihiatri


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home2/ramrp95/public_html/wp/wp-content/plugins/user-specific-content/User-Specific-Content.php on line 373

Comandașu Petra
Vulea Diana

Probabil ni s-a întâmplat fiecăruia de multe ori să dăm peste un vânzător care nu răspunde la salutări și ne trântește produsele. Sau poate peste un profesor care se enervează din senin pe toată grupa și dă teste-surpriză sau care își petrece toată ora vorbind despre probleme personale. Uneori întâlnim câte un medic care pare că ar fi lucrat cu roboți toată viața și când îi punem o întrebare, răspunde în statistici acre. Există multe explicații pentru care oamenii ar putea avea comportamente ușor calificabile ca inadecvate, dar una din ele ar putea fi și faptul că și-au epuizat resursele de umanitate. Cel mai frecvent întâlnit în cadrul slujbelor care implică contact direct cu oamenii, sindromul de burnout reprezintă totalitatea simptomelor resimțite când multipli factori de stres sunt prezenți de mult timp și constant în viața profesională. În mod insidios, aceștia ajung să se întrepătrundă și în aspectele vieții personale. Mulți dintre noi am observat că într-o zi plină de încercări la muncă, tindem să ducem cu noi iritarea și încordarea acasă și față de cei dragi.

Documentările asupra acestui fenomen au fost inițiate din perspectiva psihologiei individuale, însă ulterior au inclus și abordări organizationale, ale psihologiei de grup. În mod clar, burnout-ul nu este numai despre individ și despre vulnerabilitățile lui genetice și epigenetice, este și despre un mediu de lucru abuziv, care îi cere individului fără să îl întrebe dacă mai poate să dea. Și orice coardă întinsă prea tare se va rupe la un moment dat, oricât de rezistentă ar fi.

Modelul dimensional al sindromul de burnout se concentrează asupra a 3 elemente-cheie: extenuare, cinism și ineficacitate [1]. Extenuarea se traduce prin suprasolicitare constantă care duce la oboseală cronică. Prin cinism, se resimte depersonalizare, manifestată prin atitudini nepotrivite față de pacienți/clienți, iritabilitate, lipsa idealismului și a împlinirii de sine. Iar ineficiența include diminuarea capacității de gestionare a situațiilor, cu scăderea tonusului psihic și a capacității de a lucra și impactarea sentimentului de împlinire profesională. Contrar perspectivei inițiale asupra acestui sindrom, dintre cele 3 dimensiuni, cinismul, și nu extenuarea, pare a reprezenta esența burnoutului.

Totuși, printre primele simptome observate de pacient sunt satisfacția profesională scăzută, odată cu scăderea energiei și dezvoltarea sentimentului de ineficacitate. Acestea vor conduce la absenteism, și într-un final la schimbarea locului de muncă. În contextul în care pacientul încearcă să își îndeplinească în continuare responsabilitățile, nu doar calitatea lucrului și productivitatea vor fi sever impactate, dar și interacțiunile cu restul colegilor. Astfel, riscurile de conflict și de întrerupere a colegilor din muncă vor fi semnificativ crescute.

Consecințele acestui sindrom asupra sănătății mentale si fizice sunt cel mai bine prezise de nivelul resimțit de extenuare și se manifestă prin oboseală cronică, tulburări gastrointestinale, tensiune musculară, intercurențe respiratorii, precum și prin tulburări de somn și abuz de substanțe.

Printre mediile cu rata cea mai mare a burnoutului sunt cele caracterizate de o rată mare a agresivității interpersonale fizice și non-fizice (amenințări, hărțuire), cum se întâlnește frecvent în domeniul medical. [2]

Luând în considerare nivelul extrem de crescut al fenomenului de burnout în rândul cadrelor medicale, acesta fiind între 36-51%, conștientizarea factorilor predispozanti și a mecanismelor de adaptare, prevenție și de combatere al acestui fenomen necesită o atenție sporită. [3]

În psihiatrie, un factor care contribuie în mod deosebit la instalarea burnoutului este o calitate scăzută a relației cu personalul superior. O altă variabilă importantă este expunerea la trauma pacientului altfel numită ,,compassion fatigue’’, ,,secondary traumatic stress’’, ,,vicarious traumatization’’. Atunci când se adaugă elementele de atitudine agresivă din partea pacienților și/sau aparținătorilor, inerente slujbei de psihiatru, acestea consumă resursele emoționale ale medicilor, dar și induc conștientizarea lipsei de control asupra condițiilor de lucru. În rândul psihiatrilor, tabloul clinic se distinge prin scăderea abilităților de comunicare cu pacienții, atât verbal, cât și nonverbal (aparență de extenuare, evitarea contactului vizual, atitudine evitantă, iritabilitate crescută). [4]

Având în vedere ritmul rapid al vieții cotidiene, timpul dedicat păstrării echilibrului psihic individual este restrâns. Astfel, noțiunea de “time management” joacă un rol important în prevenirea și depășirea obstacolelor personale și profesionale, respectiv în combaterea fenomenului de burnout.

O importanță majoră în acest sens o are autocunoașterea propriilor limite și acceptarea acestora. Printre factorii de risc predispozanti la burnout se numără atât nivelul de stabilitate emoțională, capacitatea de gestionare a propriilor trăiri, asertivitatea și capacitatea de a stabilii limite în relațiile interumane, cât și factorii exogeni, de mediu. Dintre aceștia menționăm factori administrativi precum activitatea zilnică dezorganizată, haotică, atmosfera la locul de muncă, gradul satisfacției profesionale, programul prelungit de lucru, gradul de respect din partea colegilor și al pacienților. [5]

Astfel, se poate crea un cerc vicios prin care stima scăzută de sine rezultată din lipsa de satisfacție profesională duce la motivație scăzută în desfășurarea activității zilnice, retragere socială, scăderea dinamismului și a funcției volitive.

Strategiile utile în combaterea burnout-ului sunt în strânsă legătură cu dobândirea rezilienței. Individualitatea, mecanismele diferite de coping, trebuie luate în considerare în căutarea de soluții adaptate fiecărei persoane. [6]

Suportul sociofamilial se află la baza acestui proces, fiind dovedit faptul că susținerea din partea colegilor și a persoanelor apropiate, înțelegerea dificultăților cu care persoana se confruntă, au un rol esențial în depășirea episodului de burnout. [7]

Printre strategiile de combatere se numără adoptarea unui program echilibrat de somn și a unei alimentații echilibrate, angajarea în activități fizice precum fitness, sporturi de echipa, în special desfășurate în aer liber, hiking, ciclism, etc. De asemenea, cultivarea unui hobby care să aducă un nivel optim de relaxare și detașare de la problemele profesionale este recomandată. Lectură, yoga, practicarea tehnicilor de mindfulness au eficiență dovedită în acest sens. [7]

Psihoterapia este recomandată că și medoda terapeutică și de prevenție, în detrimentul mecanismelor dezadaptative precum fumat, consumul de substanțe psihoactive sau alcool, medicația, binge eating și angajarea în comportamente autodistructive.

În concluzie, prevalența fenomenului de burnout este în creștere atât în rândul populației generale, dar în special în rândul cadrelor medicale. Conștientizarea și luarea unor măsuri de prevenție este necesară pentru o bună funcționalitate pe termen lung a individului, acest lucru fiind atât o responsablitate personală, cât și organizațională.

Bibliografie:

1. Maslach C, Leiter MP. Understanding the burnout experience: recent research and its implications for psychiatry. World Psychiatry. 2016;15(2):103–111. doi:10.1002/wps.20311

2. Gascon S, Leiter MP, Andrés E et al. The role of aggression suffered by healthcare workers as predictors of burnout. J Clin Nurs 2013;22:3120-9.

3. https://www.medscape.com/slideshow/2019-global-burnout-comparison-6011180?fbclid=IwAR1elqLIDKTA4_cGckyEkCuhgbYu2VRbriNIT7fIItRsoRW1zsQ4cWsZ3uo#1 (accesat in data de 13.02.2020).

4. Fischer J, Kumar S, Hatcher S. What makes psychiatry such a stressful profession? A qualitative study. Australas Psychiatry 2007;15:417-21.

5. Embriaco, N., Azoulay, E., Barrau, K., Kentish, N., Pochard, F., Loundou, A., & Papazian, L. (2007). High level of burnout in intensivists: prevalence and associated factors. American journal of respiratory and critical care medicine, 175(7), 686-692.

6. Tregoning, C., Remington, S., & Agius, S. (2014). Facing change: developing resilience for staff, associate specialist, and specialty doctors. BMJ, 348, g251.

7. Krasner, M. S., Epstein, R. M., Beckman, H., Suchman, A. L., Chapman, B., Mooney, C. J., & Quill, T. E. (2009). Association of an educational program in mindful communication with burnout, empathy, and attitudes among primary care physicians. Jama, 302(12), 1284-1293. Comandașu Petra Vulea Diana